Această Lehamite

Bună dimineaţa România! Oraşul freamătă, praful se ridică uşor, aşezându-se liniştit pe plămânii noştri. Deschid fereastra şi privesc trecătorii. Sunt feţe triste indiferent dacă vorbim de tineri sau bătrâni, cu capetele plecate, probabil de nevoi, de stres şi de umilinţă. Încerc să îmi beau cafeaua amară, trăgând cu sete din ţigara canceroasă. Îmi arunc privirea asupra presei şi rămân dezgustat când încă mai văd oameni ce îmi provoacă lehamite.

Episodul de astăzi face referire la un domn, pe numele său Cătălin Avramescu. De ce mi-a fost scârbă în viaţă nu am reuşit să scap nici în această dimineaţă când încercam să găsesc o ştire de bine, un mesaj că într-un colţ din ţara asta s-a schimbat ceva sau s-a făcut ceva. De pildă, mă gândeam cum au fost distruse din temelii, transformându-le în grajduri sau adăposturi pentru câini şi aurolaci, acele cămine culturale de la oraşe, comune şi sate. Adică eu ce să înţeleg? Că datoria acelor oameni este doar să muncească devenind sclavi, eventual să intre seara în casa şi prin antena de pe acoperiş să privească emisiunile singurului post, adică TVR 1, şi a doua zi să o ia de la capăt. Copiii lor să nu aibă acces la nimic, la informaţie, la cultură, la civilizaţie în fond, iar ei în calitate de părinţi să nu aibă dreptul ca măcar o dată pe săptămână să se poată destinde cu un spectacol, cu o piesă de teatru, cu un concert, etc. Avem nevoie să hranim şi sufletul, avem dreptul să nu mai fim umiliţi, să trăim fără stres în ţara în care plătim impozite şi taxe. Adică în 20 de ani pentru aceste clădiri nu s-au găsit fonduri, mai bine spus pentru civilizarea şi informatizarea acelor locuri nu s-au găsit bani, dar pentru a angaja pe banii statului nişte nulităţi care să ne reprezinte, oferindu-ne zilnic circul de rigoare, s-au găsit. Personal nu îl cunosc pe acest domn Avramescu. Dar mă întreb cine este EL, în aşa fel încât toată lumea este extaziată şi interesată de opinia domniei sale. Adică acest domn a făcut ceva pentru ţara asta ca să merite să apară pe la toate televiziunile şi să ne spună cum să trăim, şi cum să ţinem lingura şi mai ales sapa pe care zilnic ţăranii români o înfig în pământul nenorocit de seceta? A obţinut vreo medalie olimpică, ridicând steagul României sus, a câştigat premiul Nobel ca să fim mândri şi să ascultăm opiniile sale? Adică teorie multă şi fapte puţine. A construit o fabrică şi a angajat români disponibilizaţi şi nenorociţi de soartă care nu au nici cu ce cumpăra rechizite pentru copii, schimbându-le viitorul? Nu, fireşte că nu. Bineînţeles domnia sa este profesor, analist. Cum mi-aş putea permite eu să comentez în bine sau rău faptele sale? Uite că imi permit şi mai mult decât atât, am acest minim şi civilizat drept fără a jigni pe nimeni, pentru că domnia sa este plătit din banii cetăţeanului român. Îmi provoacă scârbă acest gen de personaj care după părerea mea reprezintă definiţia demagogului şi întruchiparea perfectă în România a personajului Uriah Heep din romanul David Copperfield al lui Charles Dickens. Domnule, eu nu ştiu dacă vreodată ai studiat ceea ce este onoarea şi nu ştiu dacă ai fost vreodată să vezi viaţa reală a celor din afara capitalei, şi nu ca un vizitator ci ca un om între oameni. Haideţi să lăsăm gargara ieftină la TV şi politichia de mărgăritar. Vă rog studiaţi istoria şi cultura ţării. Voi, ce astăzi vreţi să ne reprezentaţi, nu ajungeţi nici la unghia cea mică a înaintaşilor voştri. Mai mult decât atât, cum poate fi mai “josnic” şi mai “perfid” un om când vine şi bravează că a ales un partid “onest” unde să candideze la Cameră sau la Senat şi apoi, pentru că s-a supărat pe acţiunea acestuia de sprijinire a lui Corneliu Vadim Tudor, renunţă. Şi faptul în sine nu este de condamnat dar acesta renunţă la partidul prezidenţial şi se retrage, unde credeti?, la Cotroceni, adică la cel care a creat acel partid. Păi scuzaţi-mă dragii mei, ca tânăr absolvent al Facultăţii de Istorie şi ca om care a primit, cred, o educaţie, şi care încearcă să înţeleagă situaţia acestei ţărişoare cum pot cataloga acest gest? Mai mult acesta declară într-un interviu de astăzi în Evenimentul Zilei cum că:

”Lucrul de care mă delimitez nu este în primul rând înţelegerea dintre partide sau lideri politici. Eu rămân şocat să văd că un asemenea personaj, o prezenţă profund descalificantă într-o democraţie, este confirmat într-o poziţie atât de înaltă în statul român.”

Ce vorbeşti monsieur? Sincer, nici eu nu îl agreez pe Vadim, dar politica este arta negocierii. Adică ce faci tu acum? După ce în fiecare dimineaţă toată gaşca, spuneţi la fereastră "Bună dimineaţa, domnule Preşedinte!" cu speranţa că ajungeţi în Parlament, şi după ce vi se oferă aceasta ocazie, bineînţeles că la televizor declarând că e vorba de ţară şi nu de ciolan, într-o semidemagogie, vă supăraţi la cele auzite, rămâneţi şocaţi şi plecaţi din acel partid “nenorocit” în care bănuiesc că mai sunt şi oameni oneşti. Dar nu plecaţi decât să pupaţi mânuţa binefăcătoare cerând iertare ca în faţa unui Paşă de Vidin ca nu cumva totuşi să vă pierdeţi o demnitate publică remunerată de la stat, plutind pe corabia bogată a marinelului. Cred şi sper că lumea şi-a dat seama ce oameni se regăsesc pe puntea lovită de valuri a PD-L-ului sau de intenţiile unora de a demonstra marea dragoste de ţară pe ritmuri de vals într-o ambarcaţiune inundată tot mai mult, care pluteşte între Calafat şi Galaţi. Vă las pe voi să comentaţi aşa cum ştiţi episodul de astăzi. Domnule Avramescu vă urez “succesuri” în activitate şi coloană vertebrală dreaptă. La bună vedere!