Am dorit să vorbesc puţin despre situaţia sportului în România de astăzi. Ne întrebăm fiecare dintre noi de ce sportul românesc nu mai este ceea ce a fost, ajungând astăzi pe culmile disperării. Asta nu înseamnă că nu avem răspuns. Eu cred că este vorba în genere de o mare indiferenţă a celor ce ne conduc. În ţara asta totul este pus pe butuci la soare, la fezandat, asta ca să nu ne mai obosim cu proiecte inutile având obligaţia să le ducem şi la capăt. Începând de la comune până la marile oraşe ale ţării întâlneşti şi simţi această indiferenţă atunci când vorbim despre sport. Asta nu înseamnă că celelalte ramuri merg strălucit, dar astăzi doresc să fac referire cu precădere la acest subiect.
De ce nu există centre de juniori în toată ţara? Şi mă gândesc aici la toate sporturile posibile şi imposibile care se pot practica. De ce nu există oameni care să găsească tinere talente şi să le promoveze, astfel încât să putem avea la olimpiade, campionate europene sau mondiale succese pentru sportul românesc, ridicând steagul României acolo unde îi este locul, adică în primele 10 naţiuni ale lumii? De ce ne lipseşte întotdeauna mentalitatea de învingător iar apoi ca nişte laşi începem să criticăm şi să dăm afară din funcţiile de antrenor, tocmai pe cei care încearcă cât de cât să facă ceva. Am urmărit Olimpiada de la Beijing cu sufletul la gură, zic eu ca un adevărat român, şi sunt ferm convins că aţi făcut-o şi voi. Cum este posibil ca un sportiv să nu se trezească la ora stabilită pentru concurs? Vă spun eu cum. Pentru că acel tânăr poate nu a fost acomodat cu schimbarea fusului orar, poate a intrat în panică, poate i-a fost rău şi a adormit. Dar mă întreb eu retoric de ce acei oameni care s-au deplasat cu delegaţia României pe banii statului şi s-au plimbat pe Marele Zid, nu au stat acolo să bată cu picioarele în uşă, să îl trezească, să stea de vorba cu el şi cu toata delegaţia de sportivi? De ce nu am avut psihologi foarte bine pregătiţi care să stea de vorbă cu fiecare sportiv în parte, insuflându-i acea mentalitate benefică într-o asemenea mare competiţie? Şi ne mirăm apoi de ce nu am avut performanţe. Ba mai mult, am urmărit cum un penibil reporter de la o televiziune punea întrebări jenante delegaţiei României întoarse de la Beijing, de genul: "Medalia de bronz obtinuţă la gimnastică feminin reprezintă un insucces?" Păi să nu îţi sară muştarul când vezi prostia plutind în atmosferă? Este un mare succes românesc ţinând cont de condiţiile vitrege în care se antrenează şi trăiesc aceşti sportivi. Ne întrebăm de ce nu avem săli de antrenament, de ce copiii ajung "băieţi de cartier", iar fetele ajung să facă trotuarul la Paris şi Roma. Ne întrebăm de ce nu avem Federaţii specializate pe fiecare domeniu. Ne facem că nu vedem nişte terenuri, bune pentru a construi astfel de locuri prielnice pentru generaţiile care vin. Nu ştiu dacă ştiaţi dar nu avem o sală specializată în România pentru tenisul de masă. Nu avem bazine olimpice, nu avem terenuri serioase de tenis, nu avem capete luminate care să pună odată piciorul în prag şi asta pentru că totul merge la mica ciupeală, pentru că mai degrabă vând un teren destinat unei baze sportive unui îmbogăţit peste noapte că de, şpaga e mare şi comisionul, iar respectivul vrea şi el să construiască un mall sau un cartier de locuinţe foarte scumpe, că are tânărul căsătorit bani să dea pe o garsonieră care ajunge de cele mai multe ori la 85.000 euro.
Am urmărit şi eu meciul de fotbal între selecţionata României şi cea a Lituaniei din grupele de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal. Astăzi toată presa a sărit pe Victor Piţurcă, de parcă el este vinovat de insuccesul tricolorilor. Da, este adevărat, am jucat slab, nu avem viziune, nu avem forţă, nu avem talente, nu avem mentalitate, dar asta dragii mei cârcotaşi din mass-media care nu aţi făcut poate sport niciodată nu se datorează lui Piţurcă. Nu el este vinovat pentru aceste lucruri, ci tocmai ce aminteam mai sus, lipsa unei strategii naţionale pentru sport. El face parte din acea generaţie de aur a fotbalului românesc şi a sportului în genere, generaţie care a ştiut cum să fie educată, crescută, şi călăuzită pe drumul marilor succese. Acea generaţie nu a fost lăsată să se învârtă în curvăsăreala mahalalelor Bucureştiului şi nici vândută pe doi lei unor echipe de mâna a doua din Europa. Oare o să învăţăm vreodată că peştele de la cap se împute?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu